Sfântul Andrei și legendele dacice

Există specialiști care cred, că după creștinarea teritoriului de la nordul Dunării și asimiliarea credințelor și practicilor creștine, sărbătoarea Sfântului Andrei a luat locul sărbătorii unei presupuse divinități dacice, Sântandrei, personificare a lupului.

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis în ”tărâmurile lupilor”, unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb. Evident, nu avem inscripții sau documente la care să apelăm pentru reconstituirea drumului apostolului Andrei la Nordul Dunării (de fapt, nici nu există dovezi clare  care să ateste că acesta ar fi trecut Dunărea), însă tradițiile populare cu privire la călătoria sa sunt foarte bogate.

În anii '20, un avocat pe nume Jean Dinu culegea legende despre Sfântul Andrei, în satul Ion Corvin (jud. Constanța), în apropierea căruia se află peștera în care se spunea că a poposit apostolul. Legenda spune că Sfântul Apostol Andrei i-a creștinat pe strămoșii lui Zamolxe în cele nouă izvoare din vecinătatea peșterii. O baladă dobrogeană amintește că însuși Decebal, urmașul regelui Duras, ar fi venit la peștera Sfântului Andrei: ”La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine că-mi venea,/ Și descăleca?/ Venea Decebal,/ Călăre pe-un cal,/ Sfinții că-mi găsea,/ Cu ei că-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina/ Nici cruce-și făcea. / La schitul din tei, / Crucea lui Andrei,/ Traian că venea,/ La slujbă ședea,/ Slujbă ascultă, / Și îngenunchea,/ și nu se-nchina.../ Pe murg călărea,/ Și calea-și lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului..." .

 Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi. El ar fi avut darul de vindeca răni, și prin rugăciuni ”lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni și vitele lor. Lupul a fost întodeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căptenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Legenda spune că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare. Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a îl avea aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită.

După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii.

Sursa: www.historia.ro