Decebal

Datorită caracterului său nobil şi al victoriilor militare deosebite primeşte din partea dacilor liberi, numele războinic de Decebal - „Cel mai viteaz dintre viteji“. De asemenea, războinicul dac primeşte tronul şi este ales conducător al Daciei, printr-un gest înţelept al regelui dac de atunci, Duras. Acesta, datorită expansiunii romane care amenința mai mult ca niciodată granițele țării sfinte, cedase puterea regală de bunăvoie iscusitului Decebal, fiul cel iubit al Daciei libere.

- De s-ar proceda și în ziua de astăzi în acest mod plin de înțelepciune, ce bine ar fi pentru toată lumea, zise Codrin.

Părintele Kalinic continuă:
- După cum știm, unitatea statului dac este refăcută de regele Decebal (87-106 d.H.), noul stat având reşedinţa la Sarmisegetusa Regia, cu dimensiuni mai mici decât statul lui  Burebista, însă mult mai bine organizat din punct de vedere teritorial, politic și economic.

A fost considerat de istoricii vremii un strateg desăvârşit, un diplomat iscusit și un conducător înţelept. Dio Casius nota în „Historia“ că „Decebal era foarte priceput în planurile războiului şi iscusit la înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp.
Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din acestă pricină, multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani“.

Să ne amintim în acest sens de anul 88 d.H., când Roma calcă hotarele Daciei, prin legiunile conduse de generalul Tettius Iulianus, un fost consul sever şi disciplinat al împăratului Domițian. Cunoscător al regiunilor geto-dace, Tettius invadează Dacia pe la Porţile de Fier. Lupta care s-a dat la Tapae a fost una extrem de grea, nemiloasă, cu nenumărate victime în
ambele tabere.

Balanța era înclinată în favoarea romanilor. Decebal îşi vede ameninţată Sarmisegetusa. Cu un ultim efort, în noaptea de dinaintea luptei finale, Decebal își alcătuiește o armată  nouă, puternică, de neânvins, o armată așa cum nu s-a mai văzut vreodată. Cu o credință de nezdruncinat în Dumnezeu, el taie o pădure întreagă și o îmbracă în hainele celor căzuți în lupta pentru libertatea sfântă a neamului.

A doua zi, romanii priveau înmărmuriți la armata cea nouă ale cărei suliți scânteiau în soarele dimineții. Sau retras îngroziți crezând că dacii înviaseră cu toții peste noapte, pe întregul câmp de luptă fiind doar trupurile împrăștiate ale soldaților romani.

Pacea era iminentă deoarece Domiţian, la rândul său, era prins în lupte grele cu sarmaţii, iazigi, marcomanii şi cvazii. Anul următor s-a semnat o pace care a durat 12 ani.

Pentru prima dată în istoria sa Imperiul Roman era nevoit să încheie o pace umilitoare. Stăpâna lumii era obligată să-l recunoască pe Decebal ca rege al tuturor triburilor geto-dace şi să-i plătească despăgubiri - câte doi oboli de fiecare cetățean roman - în condiţiile în care regele dac nu restituia nimic din prada sa de război. A fost pentru prima dată în istoria imperiului când a trebuit să plătească tribut.

Aveau însă să urmeze cele mai sângeroase războaie, între anii: 101- 102 respectiv 105-106. Romanii vor fi conduşi de Împăratul Traian, care moştenise un Imperiu aflat în ruină financiară. Acesta ar fi făcut orice să cucerească Dacia Augusta şi să pună mâna pe bogăţiile ei care deveniseră deja legendare.

Un blestem pe nume Marcus Ulpius Nerva Traianus:
„Dacă exista pe undeva vreun golf ascuns sau un pământ necunoscut unde se găsea aur, se decreta că acolo este un duşman şi se pregătea sămânţa unor războaie sângeroase alături de cucerirea de noi comori“ - Petronius (Satiricon CXIX, 4-7)

„Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace“. (Tacitus, Agricola, 30)

Erau timpuri grele pentru toţi dacii, Traian îşi pregătea alianţe, căuta mercenari, mai ales după ce în 102 este obligat să îşi retragă trupele în sudul Dunării.

Exista pe timpul acela, ca şi acum, o vastă reţea de spioni de ambele părţi. Asasinii trimiși de Traian eşuaseră... trădarea avea însă să schimbe pentru aproape 2000 de ani, soarta ţării noastre.