Limba Romana - Limbajul Iubirii

Dacii au vorbit stră-românește, iar noi vorbim românește pentru că a fost necesar să ne adaptăm la creștinism. Din marea familie a tracogeto-dacilor au rămas câțiva vorbitori de limbă strămoșească: macedoromâna este româna, meglena este limba română, istro-româna este de fapt bănățeana veche, iar daco-româna este româna, ceea ce înseamnă că stră-româna e româna și că restul sunt doar niște evoluții în timp, așa cum s-a trecut de la limba grecească veche - elina, la limba nouă – dimotiki. La fel s-a petrecut și cu limba română, într-un fel se scria şi se pronunţa acum 150 de ani şi în alt fel se scrie şi se pronunţă acum. Dar chiar şi aşa, cu aceste mici corecții, limba care s-a născut, limba română, are ca bază limba creată de Zalmoxis, limba zeilor traci şi rămâne o limbă vie, nealterată din punct de vedere al suflului divin.

În definitiv, odată cu apariţia creştinismului, un nou suflu divin s-a revărsat asupra întregii omeniri, toate popoarele şi-au clarificat - limpezit am putea spune - felul de a vorbi și de a scrie, fiecare mergând în continuare după structura energetică care caracterizează acel neam în parte. Astfel, chiar și romanii care se vor a latiniza pe toată lumea, au renunţat la limba lor adoptând o altă limbă – italiană. Pe cuprinsul Italiei, se găsesc la ora actuală, chiar mai multe sute de dialecte, ceea ce face ca doi italieni care locuiesc pe aceeași stradă să nu se poată înțelege, dacă nu ar avea și o limbă națională.

- De aceea și Petru Maior ne spunea în „Istoria pentru începutul românilor“ că „ ...totuși dacă vom avea a grăi oblu, limba românească este muma limbii latinești“, zise Codrin.
- Ceea ce este și foarte adevărat, spuse părintele Kalinic.
- Oricum, pentru românul nostru, aceste polemici despre limbă nuşi au nici un rost. Fiecare dintre noi, ştie în adâncul sufletului său, că vorbeşte limba strămoşilor lui, care este o limbă ancestrală.
- Aşa este, şi să ştii că unui român nu i-ar lua mai mult de 3 zile ca să se exprime în limba traco-geto-dacă. Dacă punem virgulele unde trebuie și facem adaptarea necesară la limba română, descoperim că limba străbunilor este aceeași cu limba românească. Atunci se folosea, hai să spunem așa, un limbaj arhaic. Cred că ai mai citit despre boieri cum erau numiți: Corbeanu ot Domnești. „Ot“ înseamnă „de la“, și astfel avem Corbeanu de la Domnești. Această formulă „ot“ este din limba străbună și nu aparține neapărat de limba slavă.
- Părinte Kalinic, multe lucruri le-am uitat, zise Codrin oftând, spunemi mai multe despre graiul viu al limbii române.
Părintelui Kalinic îi plăcu întrebarea, căci ochii i se măriră de bucurie, iar chipul i se lumină ușor.
- Dragul meu, cred că îți amintești poezia „Limba noastră“ a poetului...
- ...Alexei Mateevici, preotul erou care a murit la 29 de ani? zise Codrin, plăcut surprins, deoarece, tocmai ce îi apăruse pe fundalul minții primul vers al poeziei:
„Limba noastră-i o comoară...
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată“, rostiră părintele Kalinic și Codrin, ale căror voci se suprapuseră într-un ritm plăcut și unduitor.

Ca un semn bun, rostirea versurilor, a fost însoțită, de sunetul prelung al clopotului mânăstiresc: „BAMMM!“ „BAMMM!“ „BAMMM!“
Cei doi se priviră zâmbind, mulțumind în inima lor, acestei frumoase sincronicități, prin care Dumnezeu își făcea simțită prezența.

- Cred că această poezie, este una dintre cele mai frumoase ode închinate limbii române și implicit sufletului acestui neam românesc, zise Codrin. La ora actuală, a ajuns imnul de stat al Republicii Moldova sau mai bine spus al fraților noștri de peste Prut.

- Așa este, spuse părintele Kalinic. Știu că la școală ați făcut analiza literară a acestei poezii.
- Și încă mi-o amintesc, zise Corin potrivindu-și gândurile.

„Această poezie nu este numai o definiție a limbii, ci și o definire a sentimentului de dragoste față de limba noastră atât de armonioasă. Limba este o trăsătură definitorie a unui popor, a unui neam, a unei întregi conștiințe naționale. Căci, atunci când o aprofundăm, limba devine viața noastră, sufletul nostru cu oglinzi fermecate în lumina cărora se vede – așa cum s-a născut și a crescut de-a lungul veacurilor – chipul cel mândru al țării, al poporului. Istoria, natura, folclorul, neamul, religia, pământul, literatura, sunt coordonatele naționale care se unesc prin limbă, simbol unic și esențial. Prin limbă ne-am păstrat ființa neamului și existența noastră ca naționalitate.