Pestera Polovraci

Ca şi vechime, peştera este datată de peste 7 milioane de ani. Aici s-au găsit desene rupestre, dar şi texte cu scriere cuneiformă săpate în piatră. Sectorul cu aceste scrieri este acum conservat şi s-a interzis accesul, pentru cercetare.
Iluminată doar 800 m, lungimea peşterii, declarată oficial, depăşeşte 10 km, iar din surse neoficiale se ştie că săpăturile au continuat. S-a descoperit că face legătură cu Ardealul, ajungând până la cetatea sfântă a dacilor liberi, Sarmisegetusa. De altfel, cercetările continuă şi în prezent.

Intrarea era îngustă, dar au fost făcute amenajări, unul dintre pereţi a fost dinamitat şi astfel s-a ajuns la ceea ce vedem astăzi.

Minunat este faptul că, în acest loc, credinţa şi respectul pentru strămoşii geto-daci se împletesc armonios cu elemente din religia creştin-ortodoxă.
Această istorie a Sufletului Neamului Românesc este prezentată ca un întreg de preoţii din zonă şi chiar de către cei care îngrijesc acum de peşteră. Aflăm că, în conştiinţa localnicilor, se păstrează încă vie legenda potrivit căreia Marele Preot şi Rege al geto-dacilor, ridicat la rang de zeu, Zalmoxis, ar fi locuit în Peştera Polovraci.

Această legendă este consemnată şi de Alexandru Vlahuţă în „România pitorească” (1901), prin descrierea zeului protector Zalmoxis, care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoşeşti împotriva cotropitorilor, iar, după cum spune Vlahuţă, „stropii ce se preling şi picură azi din steiurile astea sunt lacrimile lui Zalmoxis”, ce s-au scurs după cucerirea Daciei.Polovraci.

Călugării au îngrijit cu sfinţenie acest loc mai bine de 300 de ani, dând crezare legendelor în care numeroşi strămoşi daci s-au retras în peşteră, mai ales după ce un călugăr a stat 6 luni în peşteră în asceză! De atunci peştera a mai fost numită de către călugări şi „Peştera lui Pahomie”.

Denumirea localităţii şi implicit a peşterii şi a mânăstirii sunt de origine getodacă.
Se presupune că numele lor provine de la numele plantei vindecătoare „polovraga”, care era folosită de vracii timpurilor. După ce vracii daci au dispărut de-a lungul timpului, călugării creştini au păstrat o parte din acele taine şi au continuat apoi vindecările.
De altfel, în peşteră s-au găsit mai multe urme arheologice ale sacerdoţilor daci şi călugărilor creştini ce au locuit aici.

Menţinându-şi o temperatură constantă, între 8-10°C, peştera a permis dintotdeauna locuirea în orice perioadă a anului. Are însă peste 90% umiditate şi „plânge” cu picături de apă din infiltraţii. Apa e bogată în carbonat de calciu, dioxid de siliciu şi oxid de fier, în  funcţie de straturile pe care le „spală” şi pe care le readuce în subteran printr-o îndelungă răbdare a naturii. Cei 800 m de galerie vizitabilă reprezintă, de fapt, vărsarea Olteţului, iar poarta de intrare este avalul.