Sarmisegetusa- prezentare istorica

În Munţii Orăştiei, într-un ţinut de o frumuseţe nepământeană, se găsesc azi numeroase ruine ale aşezărilor dacice. Unele, ridicate pentru stăvilirea năvălirilor duşmane, îşi înalţă semeţ zidurile pe culmile dealurilor singuratice ca nişte cuiburi de vulturi. Altele păstrează adânc întipărite amprenta unei înfloritoare vieţi obşteşti la fel ca Sarmisegetusa, cea mai însemnată şi mai întinsă aşezare dacică.

Învăţaţii care au cercetat-o consideră acest centru economic, militar, politic, spiritual şi religios al statului dac, drept o comoară arheologică, chiar istoricii străini fiind încredinţaţi că cetatea şi sanctuarul ei de aici nu au pereche în Europa.

Dealul Grădiştei pe care a fost ridicată Sarmisegetusa nu stăpâneşte înălţimile din împrejurimi. Aceasta oglindeşte faptul că cetatea era mai degrabă un loc de refugiu, decât o tabăra strategică şi că avea mai curând rolul unui spaţiu sacru în care preoţii desfăşurau ritualuri închinate lui Zalmoxis.

Terasele acestui loc sunt rânduite deloc întâmplător pe 6 nivele. După cum stau mărturie vestigiile descoperite de arheologi, aici se aflau locuinţe, într-una din ele găsinduse fragmentele celebrului vas, cu numele regilor Scorilo şi Decebal, iar în alta s-a descoperit o trusă medicală de lemn ferecată în alamă, care conţinea un scalpel folosit la trepanaţii şi alte instrumente chirurgicale. Seminţele calcinate care au trecut prin timp povestesc despre recoltele de grâu, mei, secară, orz, drăgaică, linte, fasole, rapiţă, spanac şi muştar, iar nalbele şi macii care explodează vara într-o minunată culoare reînvie respiraţia suavă a grădinilor care înveseleau în vechime cenuşiul zidurilor de piatră.
 
La Sarmisegetusa s-au descoperit de asemenea ateliere de prelucrare a bronzului şi a fierului, magazii ale unor ateliere de ceramică pictată, locuinţe ale nobililor unde apa unui izvor era captată, apoi adusă într-un butoi de lemn pentru decantare, iar de aici ea  ieşea printr-o ţeavă de argint cu strecurătoare, ca mai apoi să ajungă într-o conductă de lut ars.

Dar cel mai bine grăieşte despre spiritul solar şi însetat de absolut al dacilor incinta sacră de la Sarmisegetusa, spre care coboară de la poarta de răsărit a cetăţii un drum larg, pavat cu lespezi de calcar, în parte mâncat de vreme.
Drumul sfârşeşte într-o piaţetă pietruită îmbrăţişată de două fire de apă ce duc spre prăpăstiile din vecinătate. Din mijlocul pădurii străvechi de fagi se înfăţişează mai apoi sanctuarele grandioase ale dacilor. Dintre acestea, pe terasa a cincea, se găsesc cele două sanctuare rotunde, care ascund tainele unei cunoaşteri profunde. Marele sanctuar calendar are un diametru de 30 de metrii şi este alcătuit din trei cercuri concentrice. Cercul exterior este format din 104 blocuri de andezit strâns lipite unul de altul. Al doilea cerc, este alcătuit din stâlpi de andezit grupaţi după formula (6+1), repetată de 30 de ori. În interiorul acestui cerc de piatră se găseşte un al treilea format din stâlpi de lemn, care era acoperit cu plăci de teracotă, fiind lustruit şi bogat ornamentat, lăsând libere patru intrări marcate prin nişte praguri de piatră. În centrul sanctuarului există o ultimă îngrăditură de stâlpi de lemn, dispuşi în formă de potcoavă. După mărturiile arheologice, în interiorul cercului de stâlpi de lemn s-a descoperit vatra focului sacru care era făcută din pietre de râu rotunde, cimentate cu lut galben, dar care erau înroşite la suprafaţă, de foc. Ceea ce se intuieşte, este faptul că un asemenea calendar avea un rol simbolic, de cult, şi nu se afla la îndemâna tuturor, fiind folosit doar de iniţiaţi. Marele Sanctuar Rotund, de la Sarmisegetusa, la fel ca şi cel de la Costeşti, are drept cupolă doar cerul, căci lipsesc cu totul urmele de ţiglă şi de cărbune pe care le-ar fi lăsat arderea acoperişurilor unor construcţii atât de mari. Aceasta este o mărturie în plus asupra esenţei preponderent solare a străvechii credinţe dacice. Imediat în apropierea Marelui Sanctuar Rotund se află misteriosul Soare de andezit, aşezat pe o temelie de blocuri calcaroase. Lespezile sunt rânduite în formă de raze. Celelalte sanctuare, unul mai mic, rotund, care este în legătură tot cu marile mişcări cereşti şi altul în formă de patrulater, pe o terasă superioară, vorbesc la rândul lor despre viziunea grandioasă asupra universului şi despre ştiinţa tainică a sacerdoţilor daci.