Tradarea Daciei

Pe timpul când Decebal venise la domnie, la graniţa ţării şi-au făcut apariţia o familie de nobili romani. Ei au cerut permisiunea să fie lăsaţi să intre în cetate şi să se stabilească în Dacia Felix, deoarece, spuneau ei, au fugit din Roma datorită lipsei de înțelepciune în care trăiau cetățenii acelei țări.

Decebal are o viziune, în care este sfătuit să nu primească pe aceşti străini în ţară, deoarece mult necaz le vor aduce. El trimite un mesager la graniţa ţării şi îi opreşte la timp, spunându-le că „străinii care umblă cu vicleşuguri nu vor fi primiţi în ţara sfântă“. Şi astfel au fost opriţi de a pătrunde către interiorul ţării.

Ei atunci, s-au întors din drum, dar iată că noaptea, cu hainele schimbate, au intrat în cetatea de la graniţa ţării şi s-au stabilit acolo. Cu ei, aveau o fetiţă, care a învăţat repede obiceiurile şi limba înțelepților daci. Această fetiţă mai târziu va deveni preoteasă a focului sacru şi datorită „devoţiunii“ ei, dar mai ales a frumuseţii ei, va reuşi să ajungă la sanctuarele sacre de la Fețele Albe, apoi ale Sarmisegetusei.

Aici, face tot posibilul să-l înrobescă cu farmecele ei „nevinovate“ pe un nobil dac din garda regelui Decebal. Numele acestuia este Bicilis şi a rămas unul de ocară în limba noastră. De aici moştenim termenul edificator de Bicisnic - om de nimic, trădător, lichea.

Acesta este lanţul trădării. Bicilis îi dă amantei-preotese hărţile secrete cu tot ce însemna intrări secrete, arsenal și număr de luptători. Aceasta le va trimite părinţilor ei, iar ei printr-un emisar secret lui Traian. Odată ce Traian are în mână toate hărțile secrete ale Daciei și ale Cetăţii Sfinte Sarmisegetusa, el îşi dezlănţuie armatele de mercenari către Dacia.

Nu vom insista asupra războaielor, deoarece sunt destul de bine cunoscute. Traian, atacă Sarmisegetusa pe mai multe fronturi, iar dacii sunt copleşiţi numeric. Văzându-şi ţara cotropită, dacii dau singuri foc Sarmisegetusei şi la lumina flăcărilor beau pe întrecute otrava, pentru a nu fi prinşi şi batjocoriţi de romani.

Decebal însuşi, îşi curma viaţa cu sabia sa regească. Iată o parte din ultimul dialog al lui Traian cu Decebal:
„- Sacrificiul vostru va fi lipsit de glorie. Voi şterge însăşi amintirea Daciei din istorie. Fiecare sul de pergament dacic va fi ars. Fiecărui istoric şi scrib dac i se vor scoate ochii şi i se va tăia limba, iar cinstirea numelui Dacia şi Decebal se va pedepsi cu moartea. Lumea nici măcar nu va şti că aţi existat!

- Lumea va şti că dacii liberi s-au opus unui tiran. Chiar dacă ne-ai cucerit acum, Inima Daciei, nu o vei avea niciodată, iar în cele din urmă ne vom reîntâlni, tot aici în Dacia, şi atunci vei plăti pentru tot răul pe care ni l-ai făcut! Ca două clipe vor trece, unde crezi că te vei putea ascunde?“, i-a spus Decebal profetic.

Simbolismul morţii lui Decebal este pur spiritual, căci odată cu el se închide şi linia spiritualităţii dacice. Moartea lui este pur spirituală, este simbolică, deoarece el nu face altceva decât să oculteze „secretele nemuririi“, să păstreze puritatea liniei spirituale dacice şi a Kogayonului neatinse, din calea Imperiului Nevăzut care acţiona acum prin romani.

Muntele Sfânt Kogayon își închisese porțile odată cu moarte Marelui Preot Deceneu, iar acum venise timpul ca întreaga linie a spiritualităţii dacice să se oculteze. Decebal și Vezina erau ultimii doi mari inițiați ai neamului dac, ceilalți sacerdoți daci având doar un anumit grad de inițiere.

Între timp multe lucruri se schimbaseră şi în planul spiritual, căci creştinismul începuse să prindă rădăcini și pe teritoriul Daciei. Iisus fusese crucificat de mai bine de 100 de ani, iar în Dacia, prin Sciţia Minor, venise Apostolul Andrei care convertise o parte din marii preoţi zalmoxieni, la creştinism.

Pe de altă parte sinuciderea lui Decebal, trebuie înţeleasă şi din punct de vedere al acelor timpuri pline de eroism, în care oamenii aveau puterea de a se sacrifica pentru libertatea sfântă a familiei strămoșești. Astăzi, atât creştinismul cât şi marea majoritate a religiilor condamnă sinuciderea, privită drept un păcat greu şi o greşeală de neiertat. Dacii, practicanţi ai unei religii solare, aveau alt set de valori moral-religioase. Pentru ei conta vitejia, detaşarea de cele lumeşti şi libertatea spirituală. Ei nu se temeau de pedepsele de după moarte, cu care mai târziu aveau să-şi înspăimânte credincioşii, religiile patriarhale de origine semită.
Pentru daci, libertatea a fost singura religie, fie aici pe Pământ, fie pe lumea cealaltă, căci ei nu se sinucideau ci se sacrificau pentru libertatea spirituală a unui neam întreg.

„ Amintiti-vă de noi. Amintiţi-vă de ce am murit! Dacă vre-un suflet liber va trece prin locurile acestea, în nenumăratele veacuri ce au să vie, fie ca glasurile noastre să-i şoptească din pietrele eterne:

-Mergi şi le spune dacilor, trecătorule, că am murit aici pentru LIBERTATEA acestui
neam sfânt!
Aceasta era speranţa lui.“

În anul 1822, cu ocazia săpăturilor din Forul lui Traian de la Roma, a fost descoperit un bust de marmură cu înălţimea de 1,5 metri care îl reprezintă fidel pe Decebal. Bustul din care regele nostru ne priveşte demn şi misterios de aproape 2.000 de ani, este expus astăzi în Muzeul Vaticanului.